Clauza de conștiință

Stimați colegi,

În vederea respectării prevederilor Codului de deontologie medicală, vă aducem în atenție dispozițiile referitoare la clauza de conștiință, prevăzută la art. 3 lit. b), respectiv dreptul medicului de a refuza un act profesional contrar convingerilor sale morale, religioase sau etice, cu respectarea obligației de a nu pune în pericol viața sau sănătatea pacientului și de a asigura continuitatea îngrijirilor medicale.

De asemenea, potrivit art. 23 alin. (1) lit. d), medicul poate refuza acordarea unor servicii medicale în baza clauzei de conștiință, în condițiile în care aceasta este declarată în scris la colegiul teritorial.

În acest context, Colegiul Medicilor din România a adoptat un formular standard pentru declararea clauzei de conștiință.

Pentru situațiile în care, în activitatea profesională curentă, există proceduri sau servicii medicale pe care nu le efectuați din motive de conștiință, vă rugăm să aveți în vedere completarea acestui formular și transmiterea acestuia către Colegiul Medicilor Cluj.

Formularul poate fi transmis prin email, cu semnătură electronică calificată sau depus la sediul instituției.

Demersul are ca scop o mai bună organizare a activității medicale și respectarea drepturilor atât ale medicilor, cât și ale pacienților.

Formularul poate fi descărcat dând click aici: Formular declarare clauza de constiinta

Vă mulțumim pentru colaborare.

Biroul Executiv al Colegiul Medicilor Cluj

Președinte

Prof. Dr. Ion Cosmin Puia